De cate ori nu s-a intamplat ca o persoana sa fie diagnosticata cu un sindrom, boala etc., ca mai apoi sa se schimbe in totalitate? Si de cate ori nu s-a intamplat ca o persoana diagnosticata sa dea semne de ameliorare sau de „ducere mai usoara” a conditiei?

Nu spunem ca „totul tine de minte” si de „cat de pozitiv gandim”. Mintea este pana la urma doar o parte din noi. Totusi, este o parte importanta, ce se „orienteaza” si poate fi „orientata” in asa fel incat are efect si asupra emotionalului. Si asupra intregii vieti.
Cautand o sinergie intre partile noastre, intre mental, emotional si uneori spiritual, putem vorbi despre roluri. Aceste roluri sunt ale noastre si le jucam zi de zi, poate fara sa ne dam seama.
Observam ca fiecare dintre noi are o serie de roluri in viata sa, pe care si le-a asumat de-a lungul timpului. Poate fi parinte, angajat(a) sau sot/sotie, in timp ce in alte ipostaze poate fi copil, sef(a), artist(a), student(a) si asa mai departe. Aceste roluri sunt cat se poate de necesare pentru o viata sanatoasa si echilibrata. Si totusi, exista si roluri de care putem fi mai putin constienti, acestea fiind rodul unor etichetari din exterior sau al unor proiectii. Si in acest fel se poate sa ne asumam o astfel de eticheta, ajungand sa jucam un rol permanent, cu care ne si identificam.
Si se poate sa ajungem la intrebarea: „Cine mai suntem daca lucrurile se tot schimba?”

articol realizat de psihologul Andrei Ludosan

Post-ul „Sanatos sau bolnav?” apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.

Activitatea de psihoterapeut m-a facut sa inteleg ca toti vrem sa fim intelesi, auziti dar mai ales sa-i dam un sens suferintei noastre. In mod ironic, multe dintre modelele noastre autodistructive de gandire si de comportament provin dintr-o incercare de a ne proteja de durere si dezamagire, cu toate acestea, ele devin de multe ori chiar lucrurile care stau in calea fericirii noastre.

Fiecare are mitologia lui despre ce anume se intampla la psiholog, dar mie mi-a placut o afirmatie pe care am auzit-o din partea unui coleg: „Eu m-am facut doctor de suflete” si mi-am dat seama ca are dreptate.

„Doctor de suflet” suna bine si daca stau putin sa ma gandesc, cand te doare o mana, un picior, sau cand te imbolnavesti de o afectiune mai grava, te duci la medicul de specialitate. Dar cand boala si durerea nu mai sunt doar fizice, ci incep sa-ti afecteze mintea si sufletul? Cand te coplesesc tristetea, revolta si furia, nimic din jur nu mai are sens si te intrebi „De ce eu?”, UNDE TE DUCI?

Acum si aici, in stadiul asta, ar trebui sa poposesti la un „doctor de suflete”, care sa te ghideze pe drumul tau catre tine, catre sufletul tau zdruncinat de noua „normalitate” pe care nu poti inca sa o accepti. Asadar, la psiholog mergi cand simti ca te lupti cu provocarile vietii si acestea „te-au batut” de data asta.

Cel potrivit tie si bineinteles cu participarea ta, acesta te va ajuta sa iti creasca stima de sine, sa iti imbunatatesti relatiile cu tine si cu cei din jur, sa te accepti asa cum esti, sa-ti reduci suferinta emotionala, sa faci fata stresului, sa cresti si sa te adaptezi schimbarilor vietii asa cum vin ele. Va fi alaturi de tine in acesta calatorie in care tu vei ajunge din nou invingator si vei „bate” tu viata si nu invers.

Post-ul Convingeri proprii apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.