Sunt cazuri in care oamenii se vindeca in mod miraculos de boli grave prin puterea propriei vointe, dar astfel de cazuri sunt rare. Pe de alta parte, milioane de oameni ar putea fi ajutati daca rolul recent descoperit al factorilor psihologici in mentinerea sanatatii ar fi inteles mai bine.

Cum se explica refuzul general de a stabili o relatie intre personalitate – maniera proprie de a reactiona la provocarile vietii – si o boala grava? In parte prin faptul ca majoritatea oamenilor si a medicilor au devenit sceptici din pricina tratamentelor neconventionale, cu presupuse efecte miraculoase, carora le fac permanent reclama tot felul de sarlatani. Si in parte prin aceea ca adevaratele influente psihologice au loc treptat si sunt lipsite de elementul senzational al interventiilor chirurgicale majore sau al medicamentelor-minune.

Un alt motiv pentru care personalitatea este deseori ignorata in tratamentul unui bolnav este acela ca, de obicei, oamenii considera mintea separate de restul corpului. Chestiunile mentale sunt socotite teritoriul psihologilor si psihiatrilor, nu al cardiologilor si oncologilor. Aceasta separare sau, mai bine zis, acest dualism ingusteaza viziunea profesionistilor din domeniul ingrijirii medicale.

Sistemul sanitar nu este de regula gandit ca sa contribuie la sanatatea individului. Doctorii repara doar ceea ce nu mai functioneaza; nu din vina lor, ei nu se preocupa de intretinerea sanatatii pacientilor.

Post-ul Idei din „Autovindecarea si personalitatea” de Dr. Howard S. Friedman – part. 1 apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.

De cate ori nu s-a intamplat ca o persoana sa fie diagnosticata cu un sindrom, boala etc., ca mai apoi sa se schimbe in totalitate? Si de cate ori nu s-a intamplat ca o persoana diagnosticata sa dea semne de ameliorare sau de „ducere mai usoara” a conditiei?

Nu spunem ca „totul tine de minte” si de „cat de pozitiv gandim”. Mintea este pana la urma doar o parte din noi. Totusi, este o parte importanta, ce se „orienteaza” si poate fi „orientata” in asa fel incat are efect si asupra emotionalului. Si asupra intregii vieti.
Cautand o sinergie intre partile noastre, intre mental, emotional si uneori spiritual, putem vorbi despre roluri. Aceste roluri sunt ale noastre si le jucam zi de zi, poate fara sa ne dam seama.
Observam ca fiecare dintre noi are o serie de roluri in viata sa, pe care si le-a asumat de-a lungul timpului. Poate fi parinte, angajat(a) sau sot/sotie, in timp ce in alte ipostaze poate fi copil, sef(a), artist(a), student(a) si asa mai departe. Aceste roluri sunt cat se poate de necesare pentru o viata sanatoasa si echilibrata. Si totusi, exista si roluri de care putem fi mai putin constienti, acestea fiind rodul unor etichetari din exterior sau al unor proiectii. Si in acest fel se poate sa ne asumam o astfel de eticheta, ajungand sa jucam un rol permanent, cu care ne si identificam.
Si se poate sa ajungem la intrebarea: „Cine mai suntem daca lucrurile se tot schimba?”

articol realizat de psihologul Andrei Ludosan

Post-ul „Sanatos sau bolnav?” apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.

Auzi o bataie la usa casei tale. Deschizi si un necunoscut da buzna fara sa-l poti opri, fara sa ai timp sa il intrebi cine este, ce doreste, pe cine cauta. Intra, se aseaza si nu pare ca vrea sa plece prea curand. Se instaleaza in casa ta, a familiei tale, in casa sufletului tau. Incepi si pui intrebari dar parca nu te aude. Este acolo si te priveste patrunzator. La un moment dat intelegi ca pe tine te cauta si atunci pentru o clipa timpul se opreste in loc. De ce eu? De ce a venit la mine? Si viata ta se schimba asa dintr-o data, te simti aruncat intr-o lume careia nu-i apartii si nici macar nu doresti sa-i apartii. Acest musafir nepoftit, acest intrus este insasi schimbarea. Apare brusc, te ia pe neasteptate si iti da peste cap intreaga existenta. A ta, a celor dragi tie. Si te simti prins intr-o menghina a carei stransoare este din ce in ce mai puternica si cu cat te zbati sa scapi cu atat ai senzatia ca te strange si mai tare. La un moment dat obosesti sa te lupti, si iei o pauza…incet, incet intervine resemnarea si mai tarziu acceptarea. Si incepi sa cauti, sa intelegi. –
Oricare ar fi musafirul nepoftit, situatia noua cu care se confrunta o persoana, ca este o suferinta fizica sau de alta natura aceasta produce o schimbare, uneori radicala. O schimbare pe care nu a cerut-o si in fata careia a fost pusa uneori fara niciun avertisment.
Impactul emotional este major si incepe un proces lung, dureros pe care unii il inteleg inca de la inceput , altii il vor intelege pe parcurs, insa sunt unele persoane care nu vor dori sa inteleaga ce se intampla, nu vor putea sa accepte pentru ca se considera nedreptatiti de viata, simt ca este peste puterile lor. Si astfel cel in cauza trece printr- o serie de etape pe care la inceput nici macar nu le constientizeaza, plecand de la negare si ajungand intr-un final la acceptare.
Sunt o serie de afectiuni care nu se vad in plan fizic ele doar se simt, sunt zile in care totul e bine, urmate imediat de o alta zi in care boala isi face de cap si isi manifesta simptomele dupa bunul ei plac. Dar oricum ar fi aceste zile, in tot acest ciclu in care alterneza momentele in care oamenii se simt mai bine cu momentele in care se simt mai rau, suferinta emotionala ramane. Ea nu dispare. Teama nu dispare. Ele sunt acolo.
Este greu de inteles pentru acela care trece prin schimbare, prin aceste perioade de bine-rau dar este si mai greu de inteles pentru familie, pentru cei care traiesc in apropierea lui. Se spune ca o boala, o suferinta este mai usor de suportat de cel care o duce decat de cel din exterior. Cel care doar priveste trece de asemenea printr-o serie de emotii, sentimente de furie, de frustrare, vrea sa ajute si nu stie cum, vrea sa se detaseze dar nu poate. Cel in suferinta este intr-o lupta continua de zi cu zi sa faca fata la ceea ce-i aduce nou afectiunea, pentru ca nicio zi nu seamana cu cealalta si atunci devine mult mai preocupat de sanatatea lui si se inchide si restrange cercul din jurul lui; astfel ca nici cei dragi nu mai pot patrunde acolo sa-l ajute si raman in afara, pe margine simtindu-se dati la o parte si neintelesi si ei la randul lor. Uneori furia se revarsa pe cel care este acolo, mai aproape chiar daca nu are nicio vina. In situatia in care cel in suferinta este un copil, durerea parintilor este fara cuvinte. Si nu se rezuma doar la durere. Intervin atat de multe ganduri, supozitii de genul “daca…acum…”, emotii care mai de care mai coplesitoare.
Invinuirea, blamarea, etichetarea, stigmatizarea sunt alte cateva provocarile la care sunt supusi cei care sufera de o afectiune incadrata la boli grave.
Acea iesire fortata, brusca din confort bulverseaza, trezeste mecanismele de aparare si nevoia primara de a lupta, de a apara ce este al lui.
E viata mea, e familia mea, e sanatatea mea, e confortul meu, asa cum sunt ele, sunt ale mele. Si vreau sa le pastrez!
De-a lungul drumului se asterne ca o liniste interioara, adaptarea. Fiinta umana este construita sa se adapteze, resursele interioare sunt nemarginite si sunt gasite si folosite intr-un mod constient sau inconstient. Si astfel invatam sa facem fata situatilor noi din viata noastra, invatam sa transformam si sa privim o problema ca pe o provocare a vietii.

articol realizat de psih. Dana Enache

Post-ul Schimbarea, Adaptarea la o situatie noua apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.

Activitatea de psihoterapeut m-a facut sa inteleg ca toti vrem sa fim intelesi, auziti dar mai ales sa-i dam un sens suferintei noastre. In mod ironic, multe dintre modelele noastre autodistructive de gandire si de comportament provin dintr-o incercare de a ne proteja de durere si dezamagire, cu toate acestea, ele devin de multe ori chiar lucrurile care stau in calea fericirii noastre.

Fiecare are mitologia lui despre ce anume se intampla la psiholog, dar mie mi-a placut o afirmatie pe care am auzit-o din partea unui coleg: „Eu m-am facut doctor de suflete” si mi-am dat seama ca are dreptate.

„Doctor de suflet” suna bine si daca stau putin sa ma gandesc, cand te doare o mana, un picior, sau cand te imbolnavesti de o afectiune mai grava, te duci la medicul de specialitate. Dar cand boala si durerea nu mai sunt doar fizice, ci incep sa-ti afecteze mintea si sufletul? Cand te coplesesc tristetea, revolta si furia, nimic din jur nu mai are sens si te intrebi „De ce eu?”, UNDE TE DUCI?

Acum si aici, in stadiul asta, ar trebui sa poposesti la un „doctor de suflete”, care sa te ghideze pe drumul tau catre tine, catre sufletul tau zdruncinat de noua „normalitate” pe care nu poti inca sa o accepti. Asadar, la psiholog mergi cand simti ca te lupti cu provocarile vietii si acestea „te-au batut” de data asta.

Cel potrivit tie si bineinteles cu participarea ta, acesta te va ajuta sa iti creasca stima de sine, sa iti imbunatatesti relatiile cu tine si cu cei din jur, sa te accepti asa cum esti, sa-ti reduci suferinta emotionala, sa faci fata stresului, sa cresti si sa te adaptezi schimbarilor vietii asa cum vin ele. Va fi alaturi de tine in acesta calatorie in care tu vei ajunge din nou invingator si vei „bate” tu viata si nu invers.

Post-ul Convingeri proprii apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.