Care sunt simptomele Sindromului mielodisplazic (SMD)?

In stadiile timpurii ale SMD, s-ar putea ca pacientii sa nu aiba niciun simptom.

O analiza obisnuita a sangelui poate indica un numar scazut de globule rosii au hematocrit scazut, uneori impreuna cu un numar scazut de globule albe si/sau de trombocite. Uneori, numarul globulelor albe si al trombocitelor poate fi scazut in timp ce hematocritul ramane la o valoare normala.

Totusi, unii pacienti, in special cei al caror numar de celule sanguine este cu mult sub valoarea normala, au simptome evidente. Aceste simptome depinde de tipul de celula sanguina afectat precum si de numarul de celule.

NUMAR SCAZUT DE GLOBULE ROSII (ANEMIE)

Majoritatea persoanelor sunt anemice cand sunt diagnosticate initial cu SMD. Anemia se caracterizeaza prin hematocrit scazut persistent sau prin niveluri scazute de hemoglobina persistente (proteina sanguina care poarta oxigenul la tesuturile din corp). Pacientii anemici sufera, in general, de oboseala se plang ca sunt obositi majoritatea timpului si ca sunt lipsiti de energie.

Anemia variaza ca gravitate.

In anemia usoara, pacientii se pot simti bine sau doar putin obositi. In anemia moderata, aproape toti pacientii sufera de oboseala care poate fi insotita de palpitatii, dispnee si paloare a pielii. In anemia grava, aproape toti pacientii sunt palizi si sufera de oboseala cronica extrema si greutate la respiratie.

Deoarece anemia grava reduce fluxul sanguin catre inima, pacientii varstnici ar putea avea probleme cardiovasculare, inclusiv dureri in piept. Desi anemia cronica pune, rareori, viata in pericol, poate reduce in mod drastic calitatea vietii unui pacient.

NUMARUL SCAZUT DE GLOBULE ALBE (NEUTROPENIE)

Un numar scazut de globule albe reduce rezistenta corpului la infectiile bacteriene. Pacientii cu neutropenie pot fi susceptibili la infectii cutanate, sinuzita (simptomele includ dureri de cap, congestia nazala), infectii pulmonare (simptomele includ tuse, dispnee) sau infectii ale cailor urinare (simptomele includ urinare dureroasa si frecventa). Aceste infectii se pot insoti de febra.

NUMAR SCAZUT DE TROMBOCITE (TROMBOCITOPENIE)

Pacientii cu trombocitopenie au o tendinta crescuta de a se invineti si de a sangera chiar dupa lovituri sau zgarieturi minore. Hemoragiile nazale sunt frecvente si pacientii sufera deseori de sangerari ale gingiilor, in special dupa lucrari dentare. Inainte de a efectua lucrari dentare, este recomandata consultarea unui hematolog, care poate prescrie folosirea profilactica a antibioticelor, deocarece infectia si sangerarea constituie un risc pentru majoritatea pacientilor cu SMD.

Sursa:

http://www.mds-foundation.org/pdfnew/patient-handbooks/RomanianPatientHandbook.pdf

Post-ul Simptomele Sindromului mielodisplazic (SMD) apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.

In corpul uman, sangele este compus din trei tipuri generale de celule: celule rosii (hematii sau eritrocite), celule albe (leucocite) si trombocite (sau plachete). Aceste celule sunt produse de maduva osoasa, tesutul moale aflat in interiorul oaselor.

Termenul de sindroame mielodisplazice, sau SMD se refera la un grup de afectiuni ale sangelui care au manifestari similare. Fiecare dintre aceste afectiuni este caracterizata prin doua trasaturi comune: in primul rand, maduva osoasa nu poate sa produca suficiente celule sanguine sanatoase si, in al doilea rand, in toate subtipurile de sindrom mielodisplazic, maduva produce celule sanguine anormale.

Aspectul modificat al acestor celule (numit displazie) poate fi observat prin analiza la microscop a unei probe de sange sau de maduva. Cu toate acestea, sindromul mielodisplazic este considerat mai degraba un sindrom decat o boala distincta, deoarece aceste probleme se pot prezenta in moduri diferite.

La unii pacienti, SMD cauzeaza o scadere a  numarului de celule rosii care poate ramane stabila ani intregi, fara ca alte celule sa fie afectate. In alte cazuri, atat numarul de celule rosii, cat si cel de celule albe este scazut, ceea ce poate predispune pacientul la infectii – sau pacientul are un numar scazut de trombocite, ceea ce il poate face sa sangereze sau sa se invineteasca mai usor decat normal.

Un pacient cu SMD poate avea diverse combinatii de elemente figurate scazute. In anumite cazuri, modificarile la nivelul maduvei pot duce la leucemie mieloida acuta, o forma de cancer al celulelor albe.

2. Cat de comun este SMD?

E greu de spus cu precizie cati oameni sufera in prezent de SMD deoarece nu a fost luat in evidenta decat relativ recent. In cadrul Programului de Monitorizare a Cancerului din Statele Unite exista o baza de date nationala numita Surveillance, Epidemiology, and End Results (Supraveghere, Epidemiologie si Rezultate – SEER), care a inceput sa colecteze date despre SMD pentru prima oara in 2001. Datele au fost adunate din 17 regiuni ale Statelor Unite, reprezentand 76 milioane de persoane; prima analiza a datelor inregistrate a fost publicata in Martie 2007.

Cercetatorii au descoperit ca 10.300 de cazuri noi de SMD au fost diagnosticate in 2003. Rata de incidenta ajustata in functie de varsta era de 3.3 cazuri la 100.000 persoane pe an si mai multi barbati decat femei au fost diagnosticati cu SMD (4.5 cazuri, fata de 2.3 la 100.000 de persoane pe an). De asemenea, au descoperit ca SMD afecteaza cu preponderenta populatia caucaziana si este mai putin comun in randul nativilor americani, inuitilor si populatiei insulare din zona Asiei si Pacificului.

SEER este considerat programul cu gradul cel mai ridicat de competenta in raportarea incidentei bolilor din Statele Unite; cu toate acestea, deoarece multi medici nu sunt constienti de necesitatea raportarii cazurilor de SMD, este posibil sa existe o subestimare a frecventei acestui sindrom.

Cu toate ca SMD este relativ comun pentru o boala de sange, numarul absolut de cazuri este totusi semnificativ mai mic decat formele comune de cancer, precum cel la san, plamani, colon sau prostata. Cazurile noi raportate anual pentru aceste boli sunt de ordinul zecilor de mii, pana la 200.000 pe an.

Sursa: 100 Questions & Answers about Myelodysplastic Syndromes (MDS)

MDS Foundation

Home

Traducere: Alexandra Barsan

Post-ul Ce sunt sindroamele mielodisplazice (SMD)? apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.

Leucocitele sunt clasificate în două grupuri, în funcție de prezența sau absența în citoplasma acestora a unor granule specifice şi în funcţie de forma nucleilor:

• granulocite ( leucocite polimorfonucleare- cu nucleu multilobulat  şi au granule speciale) care la rândul lor sunt reprezentate de: neutrofile, eozinofile şi bazofile.
• agranulocite ( leucocite mononuclare – cu nucleu monolobulat şi fără granule), grup care curpinde limfocitele şi monocitele.

Formula leucocitară  constă în diferenţierea numărului total de leucocite circulante în cele cinci tipuri de leucocite, exprimate procentual şi respectiv în număr absolut, fiecare dintre acestea îndeplinind o funcţie specifică.

Neutrofilele – cel mai numeros tip de leucocite,  joacă un rol major în apărarea antiinfecţioasă primară a organismului prin fagocitarea şi digestia microorganismelor, iar activarea lor necorespunzătoare poate duce la lezarea ţesuturilor normale ale organismului,  prin eliberarea de enzime şi agenţi piogeni. În momentul apariţiei infecţiei sunt produsi agentii chemotactici care determina migrarea neutrofilelor la locul infectiei şi activarea funcţiilor defensive ale acestora, cu fagocitarea agentului respectiv, urmată de eliberarea granulelor în vezicula de fagocitoză şi distrugerea agentului infecţios. Acest efect este adesea asociat cu creşterea producţiei si eliberării neutrofilelor din maduva osoasă.

Valori de referinţă: la adult = 2000-8000/µL din leucocite;

Semnificaţie clinică

1. Neutrofilia: >8000/µL sau 8×10⁹/L:
   • Infecţii bacteriene acute localizate şi generalizate:
   • Infecţii virale, fungice şi parazitare: de obicei, neutrofilia este uşoară şi este prezentă doar în faza iniţială.
   • Sepsis neonatal.
   • Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoidă, bronşită, colita, dermatita, pielonefrita, pancreatită.
   • Boli metabolice: coma diabetică, coma uremică, coma hepatică, atacul acut de gută, eclampsia, tireotoxicoza.
   • Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic.
   • Toxice şi medicamentoase: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid de carbon, digitala, veninuri.
   • Hemoragia acută (neutrofilie pana la 25000/µL in a 3^a-a 5^a zi), proceduri chirurgicale majore, anemia hemolitică, postsplenectomie.
   • Tumori maligne, în special carcinoame (gastrointestinale, pulmonare): neutrofilia apare ca urmare a reacţiei inflamatorii, necrozei tumorale, producerii de factori de creştere granulopoietici de către tumoră.
   • Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronică, policitemia vera, trombocitemia esenţială, metaplazia mieloidă cu mielofibroză)
2. Neutropenia: se clasifică în uşoara (1000-1500/µL), moderata (500-1000/µL) şi severă (<500/µL).
   • Neutropenia severă se asociază cu risc crescut de infecţii cu localizare orală (ulcere, periodontita), cutaneo-mucoasa (piele, perirectal, genital), iar în neutropenia prelungită infecţii sistemice (pulmonare, gastrointestinale, hematogene).
   • Hipersplenism.
   • Chimioterapia în cancer, tratamentul cu metotrexat în artrită reumatoidă.
   • Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastică.
   • Neutropenia congenitală severă (sindromul Kostmann).
   • Neutropenia ciclică (oscilatii periodice ale numărului de neutrofile de la neutropenie severă<200/µL la niveluri aproape normale): ereditară sau dobandită.
   • Neutropenia benignă cronică: familială şi nonfamilială.
   • Neutropenia idiopatică cronică severă.
   • Neutropenia asociată cu defecte imune congenitale: agamaglobulinemia X-linkata, sindromul de hiper-IgM, dis-gamaglobulinemia tip I, deficienţa de IgA, hipo-gamaglobulinemia familială.

Eozinofilele – sunt celule mobile, cu originea în maduva osoasă, urmând acelaşi model de proliferare, diferenţiere, maturare şi eliberare în sânge ca şi neutrofilele; nucleul lor este de obicei bilobat, dar sunt adesea observaţi şi trei sau mai mulţi lobi.

La indivizii sanatosi se gasesc in număr mic in sânge, dar devin predominante in sânge si țesuturi, in asociere cu diferite boli alergice, parazitare sau boli maligne.

Valori de referinţă: 0-700/µL (0-7% din leucocite)

 Semnificaţie clinică

1. Eozinofilia >700/µL:
   • Boli alergice:
     • Astmul bronşic: există o corelaţie între hiperreactivitatea bronşică şi gradul eozinofiliei; biopsia bronsică identifică prezenţa eozinofilelor în caile respiratorii; în astmul intrinsec/nonatopic în care lipseşte dependenţa de un răspuns imun dependent de IgE, există o creştere similară a eozinofilelor în căile aeriene.
     • Dermatita atopică, urticaria, edemul angioneurotic, sensibilizarea la aspirină, alergii medicamentoase (trimetoprim-sulfametoxazol, penicilină, tetraciclină, nitrofurantoin), febra fânului.
     • Esofagita eozinofilică (posibil asociată cu alergie la alimente), gastroenterita eozinofilică, proctocolita eozinofilică (asociată cu alergia la laptele de vacă, deşi poate aparea şi la copii hraniţi cu formule de soia sau alimentaţi la sân).
   • Reacţiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic şi infestaţiile parazitare se pot asocia cu eozinofilie şi infiltrate pulmonare.
   • Boli neoplazice:
     • Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la bărbaţi (B:F=9:1), eozinofilie până la 50000/µL, diferenţiat de leucemia eozinofilică prin absenţa blastilor, determină afectare organică multiplă, alterare nervoasă centrală şi deces de obicei prin disfuncţie cardiacă.
     • Leucemia eozinofilică.
     • Boala Hodgkin şi limfoamele maligne.
     • Bolile mieloproliferative cronice.
     • Carcinomul bronşic (prin producţie excesivă de IL5).
   • Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativă.
   • Infecţia HIV: se poate datora infestaţiilor parazitare intercurente, reacţiei la trimetoprim-sulfametoxazol utilizat pentru tratamentul infecţiei cu Pneumocystis carinii.
   • Infestări parazitare în special helmintice (trichineloza, chist hidatic, schistosomiaza, fascioloza, toxocaroza – “larva migrans” viscerală, cisticercoza, scabie), în special în timpul fazei de migrare tisulară.
   • Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiformă, eritem exsudativ multiform.
   • Boli infecţioase (febra roşie), în convalescenţa după alte infecţii.
2. Eozinopenia se datorează în general unei producţii crescute de steroizi, care acompaniază majoritatea condiţiilor de stres şi se asociază cu:
   • Sindromul Cushing.
   • Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina, prostaglandine.
   • Infecţii acute.

Bazofilele – sunt factori importanţi în inflamaţiile alergice şi alte fenomene imune şi inflamatorii. Bazofilele sunt celule având kinetica şi istoria naturală a granulocitelor, care se maturează în măduva, circulă în sânge şi reţin anumite trăsături ultrastructurale caracteristice după migrarea în ţesuturi în timpul proceselor inflamatorii şi imunologice (hipersensibilitate cutanată bazofilică, astm).

Valori de referinţă – bazofile = 0-200/µL(0-2% din leucocite)⁹.

Semnificatie clinica

1. Bazofilia:>200/µL:
   • Numărul de bazofile este crescut în boli alergice: rinita alergică, polipoza nazală, sinuzita cronică, astm, dermatita atopică, alergii medicamentoase.
   • În leucemia megakarioblastică din sindromul Down (trisomia 21) există diferenţiere bazofilică (care poate include mastocitele) din progenitorii leucemici.
   • Leucemia mieloidă cronică şi alte sindroame mieloproliferative cronice (policitemia vera, metaplazia mieloidă cu mielofibroză). Nivelul bazofiliei are valoare prognostică, iar criza bazofilică anunţă faza blastică terminală din leucemia mieloidă cronică. Hiperhistaminemia din leucemia mieloidă cronică şi celelalte sindroame mieloproliferative se corelează cu numărul şi turn-overul bazofilelor (şi posibil şi al mastocitelor).
   • Leucemie bazofilică.
   • Boala Hodgkin.
   • Anemie hemolitică cronică, postsplenectomie.
   • Postradiaţii ionizante.
   • Infecţii: tuberculoza, varicela, gripa.
   • Injectarea de particule străine.
2. Bazopenia:<20/µL:
   • Infecţii în faza acută.
   • Reacţii de stres (sarcină, infarct miocardic).
   • După tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere.
   • Absenţa ereditară a bazofilelor.
   • Febra reumatică acută la copii.

Limfocitele – reprezintă o populaţie celulară heterogenă care diferă în funcţie de origine, durata de viaţă, localizare la nivelul organelor limfoide şi funcţie. Deşi unele caracteristici morfologice ca: mărimea, granularitatea, raportul nucleo-citoplasmatic diferenţiază populaţiile limfocitare una de cealaltă, ele nu oferă indicii privind tipul şi funcţia lor. Majoritatea limfocitelor din sânge sunt mici, deşi sunt comune şi forme mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare care conţin granulaţii azurofile în citoplasmă.

Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide. Organele limfoide primare sunt maduva osoasă şi timusul, iar organele limfoide secundaresunt splina, ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul intestinului şi inelul Waldeyer.

Valori de referinta – adult: 1000-4000/µL din leucocite.

Semnificatie clinica

1. Limfocitoza:>4000/µL:
   • Limfocitoza infecţioasă (apare în special la copii).
   • Mononucleoza infecţioasă
   • Infecţii virale: infecţii virale ale tractului respirator superior, infecţii cu citomegalovirus, rujeola, oreion, varicela, hepatita acută virală, infecţie acută cu HIV.
   • Boala Crohn, colita ulcerativă.
   • Boala Addison.
   • Leucemia limfocitară cronică, leucemia prolimfocitară cu celula B, leucemia cu celule paroase, faza leucemică din limfoamele nonhodgkin, macroglobulinemia Waldenström.
   • Cu celula T: leucemia prolimfocitară cu celula T, leucemia/limfomul cu celula T al adultului, sindromul Sézary, leucemia cu limfocite mari granulare.
2. Limfopenie:<1000/µL:
   • Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienţă combinată.
   • Infecţia HIV (scăderea selectivă a celulelor CD4⁺).
   • Chimioterapia
   • Lupus eritematos sistemic
   • Tuberculoza avansată (miliară)
   • Virusul gripal (limfopenia apare tipic după rezolvarea infecţiei).
   • Boala Hodgkin şi alte malignităţi.
   • Anemia aplastică.
   • Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de ACTH; boala Cushing.
   • Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstrucţia drenajului limfatic: tumori, boala Whipple, limfangiectazie intestinală; boli inflamatorii intestinale.
   • Diverse: sarcoidoza, insuficienţa cardiacă congestivă, boli debilitante severe, muşcături de şarpe, arsuri, anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass cardiopulmonar.

Monocitele – sunt cele mai mari celule din sânge; fac parte din sistemul fagocitar mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage şi precursorii lor medulari. În ţesuturi, ca răspuns la diferiţi stimuli solubili, ele se diferenţiază în macrofage tisulare, cu calităţi morfologice şi funcţionale caracteristice, proces care a fost denumit activare şi care este reversibil (“dezactivare”). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt foarte primitive filogenetic, nici un animal neputând trăi fără ele. Îndeplinesc o varietate largă de funcţii importante în organism, incluzând îndepărtarea particulelor străine şi celulelor senescente, moarte sau alterate, reglarea funcţiilor altor celule, procesarea şi prezentarea de antigene în reacţiile imune, participarea în diferite reacţii inflamatorii, distrugerea bacteriilor şi celulelor tumorale. Monocitele şi macrofagele produc numeroşi factori bioactivi: enzime, factori ai complementului, factori de coagulare.

Valori de referinţă – 0-1000/µL din leucocite

Semnificatie clinică

1. Monocitoza:>1000/µL:
   • Cele mai frecvente cauze sunt infecţiile bacteriene, tuberculoza, endocardita bacteriană subacută, sifilisul, bruceloza.
   • Leucemia mielomonocitară cronică, leucemia monoblastică acută, boli mieloproliferative cronice.
   • Carcinoame: stomac,sân,ovar.
   • Boala Hodgkin, limfoame.
   • Recuperarea după neutropenie, chimioterapie, transplant medular (semn favorabil).
   • Tezaurismoze (boala Gaucher).
   • Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infecţii micotice.
   • Boli gastrointestinale: colita ulcerativă, enterita regională, sprue, ciroza hepatică.
   • Boli de colagen, sarcoidoza.
   • Postchirurgical, postsplenectomie.
   • Reacţii medicamentoase.
   • Intoxicaţie cu tetracloretan.
   • Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari.
2. Monocitopenie:<100/µL (condiţie extrem de rară):
   • Tratament cu prednison (tranzitoriu).
   • Leucemia cu celule paroase.
   • Infecţii severe care determină şi neutropenie.
   • Infecţie HIV.
   • Anemie aplastică

Variatii fiziologice ale leucocitelor

• creşterea şi dezvoltarea: la nou-nascuţi şi copii, numărul de leucocite este crescut, cu scăderea treptata a valorilor, cu atingerea valorilor de la adult între 18-21 ani;
• variaţii rasiale: la negrii din Africa numărul de neutrofile şi monocite este mai mic, iar numărul de eozinofile mai mare;
• fluctuaţii diurne şi de la o zi la alta: influenţate de lumină; de asemenea activitatea obisnuită determină valori mai mari ale leucocitelor după-amiaza, dar care tind să rămână în limite normale;
• variaţii climatice şi sezoniere: căldura ţi radiaţiile solare intense ar determina leucocitoză, iar rezidenţa prelungită în Antarctica determina leucopenie; lumina artificial şi ultravioletă determină limfocitoză;
• anoxia acută determină neutrofilie;
• în primele zile de rezidenţă la altitudine crescută apare leucocitoza asociată cu limfopenie şi eozinopenie, urmate de limfocitoză şi eozinofilie uşoare;
• exerciţiile fizice intense determină leucocitoză marcată, de obicei pe seama neutrofilelor segmentate (se datorează trecerii neutrofilelor marginate în circulaţie), dar poate fi prezentă şi limfocitoza; normalizarea survine în mai puţin de o oră; gradul leucocitozei se corelează cu intensitatea efortului fizic şi nu cu durata sa;
• crizele convulsive determină creşterea numărului de leucocite;
• injecţiile cu epinefrina determină leucocitoza, în special neutrofilie;
• atacurile de tahicardie paroxistică pot determina leucocitoză;
• durerea, greaţa, vărsăturile, anxietatea pot determina leucocitoza în absenţa infectţiei, prin redistribuirea celulelor marginate spre circulaţie;
• anestezia cu eter determină leucocitoza, iar narcoza cu compusi barbiturici de obicei scade numărul de leucocite;
• în  perioada ovulatorie poate apărea leucocitoza uşoara şi eozinopenie;
• în sarcina apare leucocitoza uşoară, iar neutrofilia se accentuează odată cu apropierea termenului; de asemenea, în timpul travaliului apare neutrofilie uneori pronunţată, cu normalizarea valorilor după 4-5 zile şi asociată cu eozinopenie.

Creşterea numărului de leucocite peste valorile normale se numeşte leucocitoză. Aceasta este frecvent întâlnită în infecții, dar și în alte boli, printre care bolile neoplazice (leucemii, limfoame sau alte tipuri de tumori maligne).

 Leucocitoza: L >10000/µL – se datorează de obicei unei creşteri a numărului de neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determină creşterea numărului absolut de leucocite. O creştere proporţională a tuturor tipurilor de leucocite se datorează hemoconcentraţiei.

• Infecţiile reprezintă cauza majoră de leucocitoză. O infecţie acută tipică se caracterizează printr-o fază de atac neutrofilică, o faza reactivă monocitică şi o fază de recuperare limfocitico-eozinofilica. În infecţiile cronice poate persista oricare din aceste trei faze. Înfecţiile virale şi unele infecţii bacteriene (febra tifoida) nu urmează în mod normal acest curs. Gradul leucocitozei depinde de severitatea infecţiei, vârsta şi rezistenţa pacientului, precum şi de rezerva medulară.
• Alte cauze de leucocitoză:
  • hemopatii maligne;
  • traumatisme/injurii tisulare, de exemplu intervenţii chirurgicale, necroze tisulare;
  • tumori maligne (ăn special carcinomul bronşic);
  • toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza;
  • medicamente: cloroform, chinina, factori de creştere etc.;
  • hemoliza acută;
  • hemoragie acută;
  • postsplenectomie

Scăderea numărului de leucocite sub valorile normale se numește leucopenie.

Leucopenie: <4000/µL (valorile cuprinse între 2500-4000/µL sunt considerate borderline, în timp ce valorile <2500/µL sunt cert anormale)  se poate datora următoarelor cauze:

• infecţii virale, unele infecţii bacteriene, infecţii bacteriene severe;
• hipersplenism;
• depresie medulară produsa de intoxicaţie cu metale grele, benzen, radiaţii ionizante
• medicamente: chimioterapice, barbiturice, antibiotice, antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic, diuretice, analgezice şi antiinflamatorii;
• boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastică, sindroame mielodisplazice, anemie aplastică, boli congenitale (anemia Fanconi, discheratoza congenitală);
• boli medulare secundare: granuloame, metastaze

Interferenţe

1. Număr fals crescut de leucocite: prezenţa de eritrocite rezistente la liza (la nou-nascuţi, reticulocitoza), prezenta de eritroblasticirculanţi în număr mare, trombocitele gigante (pot fi numărate ca leucocite), prezenţa de crioglobuline (la temperatura camerei se formeazăcristale proteice, care sunt numărate ca leucocite; dispar după încalzirea probei la 37°C), paraproteinemia, prezenţa de aglutinine la rece.
2. Număr fals scazut de leucocite: prezenţa de leucocite alterate (chimioterapie, sepsis) – nu sunt incluse în numărătoare.

Articol creeat de Stud Alexandra Cristina Zidarescu

Bibliogragie:

1. Wikipedia – Leucocitele (https://ro.wikipedia.org/wiki/Leucocit%C4%83)
2. C. Junqueira – Histologie, editia a 11-a, 2005
3. http://www.synevo.ro/hemograma-cu-formula-leucocitara-cu-hb-ht-si-indici/

Post-ul Leucocitele (Globulele Albe) apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.

Eritrocitele sunt celule lipsite de nucleu si reprezinta cea mai numeroasa populatie de celule din sange, in mod normal existand intre 4 milioane si 5 milioane de eritrocite pe milimetru cub de sange. Aceste celule se descriu pe frotiul de sange ca celule rotund-ovalare, de aproximativ 7 microni si de culoare roz la coloratia folosita in mod uzual in hematologie.

Eritrocitele pot fi considerate niste mici saci cu hemoglobina, principalul lor constituent. Rolul lor este acela de a transporta oxigenul de la plamani la tesuturi si dioxidul de carbon, care este practice un reziduu al proceselor metabolice, in sens invers, de la tesuturi la plamani, unde este eliminate.

Gazele sanguine se transporta in eritrocite legate de hemoglobina, mai précis de fierul din structura acesteia. Sangele oxigenat la nivel pulmonar este transportat catre tesuturi prin artere. Schimbul de gaze intre sange si tesuturi are loc la nivelul vaselor capilare care sunt cele mai mici vase sanguine constituind microcirculatia. Sangele incarcat cu dioxid de carbon este transportat catre plamani prin vene.

Hemograma este o analiza extrem de frecvent utilizata in toate specialitatile medicale, fiind practice obligatorie indifferent de tipul de boala.

In hemograma, in afara de numarul de eritrocite, mai regasim exprimata si valoarea hemoglobinei care este normala intre 12 si 14 grame pe decilitrul de sange, si valoarea hematocritului, care reprezinta proportia pe care o ocupa eritrocitele in volumul total al sangelui si care in mod normal trebuie sa fie egal, in valoare absoluta, cu hemoglobina inmultita cu 3.

Aceste valori pot sa varieze in conditii normale, fara ca pacientul sa fie bolnav, astfel incat ele au valori diferite la copil si la adult, au valori diferite la femei  si la barbate sau in functie de altitudinea la care traieste individual. Deviatii semnificative se intalnesc numai in conditii patologice. Astfel, constantele eritrocitare scad in anemii sau cresc in poliglobulii.

Eritrocitele sunt produse in maduva osoasa hematopoietica, localizata, la adult, in oasele late cum este sternul – osul din fata cutiei toracice – sau oasele bazinului. La copil, procesul de producere de celule ale sangelui, adica hematopoieza, se desfasoara si la nivelul altor oase precum si in ficat si splina, locuri in care acest process se poate relua la adult, in conditii de boala.

Unele eritrocite mai tinere, mai mari decat eritrocitele adulte, prezinta in citoplasma, la coloratii speciale, o retea care le-a dat practice si numele de reticulocite. Si ele sunt lipsite de nucleu, spre deosebire de eritoblasti, celule si mai tinere care lipsesc, in mod normal din sange. Cand eritropoiezadin maduva este stimulate, numarul si proportia reticulocitelor cresc si, invers, cand eritropoieza este inhibata, ele scad.

Eritrocitele au o perioada de viata de 120 zile dupa care se distrug, in principal in splina.

Cu cat se distrug mai multe eritrocite sau cu cat se pierd mai multe eritrocite prin sangerare, cu atat maduva produce mai multe, ca un mecanism la care recurge organismul pentru a echilibra pierderile. Acest echilibru se mentine atata timp cat maduva este normala, adica nu este afectata de procese patologice, si dispune de materialele necesare producerii de eritrocite.

In mod normal, deci fiziologic, un numar de eritrocite se pierd prin tubul digestive, in scaun, iar la femei se adauga si pierderile genitale periodice din cursul ciclului menstrual. Pentru economia globulelor rosii trebuie luate, insa in considerare si pierderile fiziologice de fier care se produc prin descuamarea normala a pielii sau a celulelor tubului digestive sau prin cresterea fanerelor adica a unghiilor si a parului. Toate aceste pierderi se amplifica la femei in cursul sarcinii, al nasterii, in alaptare sau dupa chiuretaje uterine.

Sursa:

“Bolile sangelui pe intelesul tuturor” – Anca Roxana Lupu

Post-ul Globulele rosii (Eritrocitele) apare prima dată în Asociatia Prietenii lui Adrian.